"Suntem facuti din substanta viselor,iar marunta noastra viata e inconjurata de somn"
Shakespeare
"Calea ta e o poteca clară prin pădure pe care copacii ti-o fac dându-se deoparte cu plecaciuni."
Cea mai frumoasa alăturare de cuvinte dăruita mie vreodată de un om cu un loc special in inima mea.
Si cu toată profunzimea mesajului mintea insista : calea, care-i calea? Exista? Altii o vad, o simt , o urmeaza aievea,doar eu tanjesc la o himera?
Dar oare e asa important sa o cunosc?
Poate ar fi mai util sa am curajul,sa-mi dau voie sa merg pur si simplu, asemeni unui copil mic, la început timid,cu miscari stangace, apoi cu pași tot mai siguri, urmând drumul ce se reveleza probabil de la sine...
Exact asta am experimentat in alergarea de azi...
O ploaie translucida , calda si sigura de ea nu contenea de ore bune, aducând Pamântului si oamenilor totodata, binecuvantarile divine inscripționate in moleculele apei.
Singura, doar eu cu gândurile, cu judecata lor, cu propria vorbarie mentală care nu contenea, uitam sa savurez traseul si atingerea miraculoasa a picaturilor ce se așezau una cate una, delicat sau mai grabit pe fata mea.
Încercând sa ies parca din mine, sătulă de atâta zbucium si zbatere, am reușit cumva sa devin observator , un simplu martor al meu si la ce se petrecea in jur.
Deodată insa... parca toate picaturile de ploaie au început sa-mi croiasca drumul, un drum nou si necunoscut, dar tentant si atrăgător in același timp.
Uluita de ce traiam,am cerut cu umilinta si respect ploii sa ma învețe, sa-mi transmită din intelepciunea si dezinvoltura ei.
Insa n-am putut "apuca" mesajul decât in momentul in care am devenit Una cu Ea : uda din cap pana-n picioare la propriu, fara centimetru de uscaciune, cu respiratia cand mai lenta cand mai alerta, cu ritmul contractiilor musculare devenit al Ei pana intr-acolo încât si bătăile inimii i -au copiat cadenta, in comuniune integrala intre ființa mea si a Ei.
Murmurul ei efervescent era domolit usor de adierea racoroasa a vantului,ce ma invaluia de peste tot, inchizandu-mi porii disperarii si strigandu-mi : te sustin, sunt aici...
Impreuna m-au condus lin si curtenitor in fata unei tufe de trandafir sălbatic cu flori de un roz izbitor , in diverse stadii de deschidere si a căror culoare contrasta puternic cu verdele crud al pelerinei de frunze.
Acolo, una dintre ele mi-a cerut insistent sa-mi vorbească.
Am fost nevoită sa ma opresc , sa-i dau binețe si sa o ascult...
Incarcatura de idei si semnificatii a fost una dureroasa si amețitoare pentru minte, sustinatoare insa pentru suflet si a lui serenitate.
Floarea din fata mea imi demonstra prin puterea exemplului cum ființa mea are un miros anume ce aduce mult cu al ei, ca am o forma si o alura particulara, ca am o nuanța perfecta si o culoare bine definita ce aduc in mod evident cu ale ei, ca am încă petale crude ce n-au ajuns la momentul extatic al deschiderii dar pe timpul liniar asta nu are nici o valoare, ca pot sa stau sub privirile trecătorilor ce uneori ma sperie, si ea pateste la fel, ca pot sa accept atingerile delicate fara a-mi ofili prospetimea,ca am sarcina morala fata de bobocii inca fragezi, cu coroana neconturata, de a exemplifica spectacolul dezvoltarii,al expunerii complete, al impartasirii fiintei cu cei din jur, ca am puterea de a ma susține si a atârna liberă in copacul vieții , unde nu am absolut nimic de făcut decât Sa FIU.
Alchimia sapunului a urmat firesc starii reunind lin arome de ylang-ylang, santal, geranium Bourbon si apa de trandafiri...
